Ce a apărut pe cer, în Sibiu. Localnicii au rămas mască și au filmat fenomenul straniu
Nopți la rând, în Sibiu, a apărut un obiect misterios pe cer. Acesta a fost descris ca o minge luminoasă, iar unii dintre localnici cred că era un OZN, de fapt.
În ultimele nopți, locuitorii orașului Sibiu ar fi observat pe cer o lumină puternică, asemenea unei mingi, care se „mișca treptat”. Oamenii au rămas mască când au văzut fenomenul straniu și au început să emită diverse ipoteze. Și-au dat cu părerea, iar unii dintre ei cred că ar fi vorba despre un OZN. (VEZI IMAGINI AICI)
„Erau la un moment dat mai în dreapta imaginii și s-au mișcat până în locul unde le-am prins în poză și au rămas acolo. Au apărut la ora 12 și până la 2 când am plecat au rămas tot acolo. Le-am văzut de pe panoramă. Lampioane nu puteau fi pentru că nu ar fi stat pe loc și nici drone, deci nu știu precis. Poate OZN?”, a spus unul dintre localnicii care s surprins totul.
Obiectul a stârnit numeroase controverse
Subiectul este dezbătut și pe rețelele de socializare, acolo unde au apărut mai multe păreri referitoare la obiectul apărut pe cer, în Sibiu: „Era mare cam cât o minge. Am fost prea entuziasmată, întâi m-am speriat, crezând că e un avion în flăcări, apoi m-am dus după telefon și așa agitată, am dat click pe cameră, dar nu pe video. Apoi în câteva secunde s-a făcut ca un halou de lumină colorată, ca un curcubeu în jur și a început să plece”, a scris o persoană.
„Este OZN, am văzut și eu, dar dacă spui la alții te consideră nebun. Culmea că am găsit videoclipuri pe net cu așa ceva”, a mai scris o altă persoană.
Pe de altă parte, sunt și persoane care cred că a fost vorba, de fapt, o lansare de rachete americane, pe un fus orar diferit de al nostru. „Posibil să fi fost o lansare americană de rachete, ei au fusul orar diferit de al nostru. Posibil să fi prins momentul în care se desparte racheta de propulsie, în momentul respectiv lasă o aură, fiindcă propulsia este pe hidrogen lichid și se formează apa ca și fum, iar refracția poate cauza un curcubeu”, a explicat o altă persoană.
Unul dintre reprezentanții Păltiniș Arena a elucidat însă misterul cu privire la fenomenul straniu apărut pe cerul Sibiului: ”Luminile sunt de la nocturna de la Pârtiile din Păltiniș. Pe timp de noapte, lumina de la pârtii se vede chiar și de pe autostradă. Nocturna se vede mai pronunțat pentru că am investit în schimbarea proiectoarelor. Și în anii trecuți se vedea nocturna din oraș, dar acum se vede mai bine pentru că aproape toate becurile au fost schimbate cu becuri LED”, a declarat Dan Gherman, de la Păltiniș Arena, pentru orasdesibiu.ro.
SURSA FOTO: Social Media